19 aprilie 2007

Anger as a gift. Pentru ca sant un om furios. Si nici nu stiu ce ma intristeaza mai mult, furtul ordinar si abuzul comis de cei care isi iau leafa din banii mei si a parintilor mei sau reactiile si impostura declaratiilor care au urmat impreuna cu acest act mizerabil de desconsiderare a unui vot popular.

M-am hotarat sa scriu aici si acum deoarece ziua asta blestemata e pentru mine sinonimul unui 23 august 1944 si sant cat se poate de constient de afirmatia grava pe care o fac. Mi-o asum si imi asum si deciziile pe care le-am luat in ultimele doua zile, decizii care vor afecta probabil si utilizatori ai acestui forum care nu au nici o culoare politica.
Asa cum am spus de nenumarate ori, nu sant suporterul celor care confunda scena cu tribuna si viceversa. Martori imi sant cei care au participat la concertele Urmei cat si cei care imi sant apropiati si imi cunosc convingerile politice. Am afirmat constant ca pe scena trebuie sa primeze continutul muzical, iar in afara ei o constanta si o verticalitate care sa ocoleasca popularitatea indusa de avanturi demagogice.
Nimic din ceea ce voi mentiona in randurile de mai jos nu face abatere de la aceasta convingere.

Am sa devin mai clar. In decembrie 2004 am afirmat, in cadrul unor concerte si iesiri publice, ca Traian Basescu reprezinta primul presedinte democratic al Romaniei in intreaga istorie a acestui neam, purtand si astazi aceeasi convingere, desi au trecut mai bine de doi ani de atunci. Convingere pe care nu am ezitat sa o fac publica si pentru care cu siguranta pot fi considerat subiectiv, naiv sau dezinformat. Mi-o asum, cu placere si entuziasm chiar, iar faptul ca in decembrie 2004 am avut certitudinea ca se poate intemeia o familie intr-o Romanie care si-a dorit si a votat in majoritate o schimbare reala de perceptie si perspectiva poate fi considerat unul din argumentele mele si a multor alti indivizi care de atunci si pana acum doua zile reprezentam o alegere exprimata in mod democratic.

Nu vreau sa intru intr-un debate axat pe culoare si preferinta politica ci vreau sa subliniez urmatorul aspect.
Pe 19 aprilie 2007, un parlament, in majoritatea voturilor sale a sfidat recomandarea celui mai important for de analiza a respectarii Constitutiei Statului Roman, ignorand complet vointa majoritatii cetatenilor romani, luand o decizie care in plan logic, matematic si de elementar bun simt e pur si simplu un abuz ordinar cu consecinte grave si ireparabile la adresa mea,a celui care citeste aceste randuri si a celor care respecta regulile jocului existent in fiecare stat de drept, reguli adunate in pachetul numit Constitutie.

Motivul pentru care scriu acest mesaj aici, in cadrul acestui forum in care diversi oameni s-au adunat in jurul muzicii semnate Urma e urmatorul.
Intr-o singura clipa o incostienta politica si o sfidare crasa a legilor prezente in acest stat mi-a readus aminte de haos, jungla si aroganta servantului care stie ca nu poate fi tras la raspundere. Zambetul sec a celor care si-au facut o profesie si un renume prin lipsa respectului acordat legii.
Primul meu sentiment la auzul votului acordat de institutia parlamentara a fost acela de a imi pregati plecarea catre spatii indepartate unde sa uit si sa imi lepad cetatenia romana. Imi cer scuze pentru judecata pripita, dupa ceasuri de furie oarba, cafele si judecati la rece mi-am dat seama ca atat eu cat si multi altii nu am face nimic altceva decat de a da satisfactie unor clovni care folosesc institutiile statului precum propria sufragerie.

Pasul doi a fost acela de a imi reaminti de tusa, comentatori de tribuna, demagogie, de afirmatia Anger as a gift. Si intrebarea a fost evidenta, ce pot face eu pentru a corecta acest abuz?
Sa admir un furt, o nedreptate, prins intr-o vaicareala inerta si lipsita de reactie sau as putea face ceva concret prin care eu, cel mic devenit mult prea mic prin gestul unor parlamentari inconstienti, as avea ceva de dat...

Dave Matthews avea dreptate:

To change the world
Start with one step
However small
The first step is the hardest of all.

Nu vreau sa respir aerul unei tari guvernate de un Vacaroiu sau Geoana pe care nu i-a ales nimeni, nu vreau sa vad un guvern si un parlament care ia decizii sfidand recomandarile Curtii Constitutionale, nu vreau sa vad indepartat un presedinte doar pentru ca e intr-adevar diferit fata de tot ceea ce a reprezentat clasa politica romaneasca pana acum.

Am avut mineriade, tigariade, si zeci de alte abuzuri oribile si incomparabile cu exprimarile Verbale ale actualului presedinte, si totusi nu am asistat nicicand la o suspendare din partea nici unui parlament atent si preocupat la starea sanatatii natiunii pe care o reprezinta.

Am acceptat vreme de 15 ani votul unei majoritati pe care am considerat-o si o consider si acum iresponsabila si responsabila pentru mersul in loc al societatii romanesti, dar am respectat decizia unei majoritati si a unui vot democratic. Am alergat intr-un port din Puerto Rico in iarna anului 2000 pentru a il vota pe cel pe care il consideram principalul vinovat pentru starea de deriva si dezinformare a societatii romanesti, un domn numit Ion Iliescu, un politician care nici pana astazi nu si-a platit politele restante cu justitia romana, un politician care ne-a pus impreuna cu un alt domn numit Vadim in fata celei mai dificile alegeri, alegere care nu implica notiuni de bine ci aceea de rau mai mic si mai suportabil.
Poate pare copilaresc pentru multi din cei care citesc aceste randuri, dar au fost multi cei care au intrat in urna de votare din 2000 cu capul jos si cu aspra convingere ca nu vor vota patru ani mai buni ci doar patru ani de rezistenta si supravietuire. Si exemplele pot continua la nesfarsit, singurul lucru care conteaza e ca noi, cei care am votat un Traian Basescu in 2004, am respectat vreme de 15 ani decizia unui vot democratic si a unei Constitutii.

Dar a sosit vremea si ziua in care cei care nu sant de aceiasi parere sau convingere precum cea proprie sa imi respecte alegerea, in termenul si conditiile stabilite de lege. Alegerea mea si a majoritatii care a hotarat in 2004 care va fi presedintele Romaniei pe urmatorii 5 ani. Presedinte care nu a incalcat nici o lege si nici un paragraf al Constitutiei romane, si asta fiind atat convingerea mea personala cat si a Curtii Costitutionale desemnata de parlament de altfel pentru analiza eventualelor abateri.

A accepta ziua de 19 aprilie 2007 inseamna a renunta la orice principiu democratic in care as putea crede si nu ar fi nimic altceva decat un compromis ordinar pe care mi l-as aminti toata viata.
Cu riscul de a dezamagi si de a deranja oameni care au interactionat cu munca mea in ultimii ani, indiferent de convingerile mele politice, am hotarat de a sista orice demers personal si profesional, urmand a ma concentra exclusiv pe ceea ce pot face Eu ca simplu cetatean pentru a curata mizeria unei zile care nu reprezinta nimic altceva decat dispretul si aroganta clasei politice romanesti la adresa cetateanului roman.

E singurul lucru concret si de bun simt vis a vis de o situatie in care cu parere de rau nu pot si nu vreau sa exist.
Incepand cu ziua de 19 aprilie 2007, cu riscul de a dezamagi multi dintre cei care asteptau vesti noi si finalizarea unui proiect ce a fost anuntat de ceva vreme, mi-am redefinit prioritatile.
Pentru ca de doua zile ma gandesc in continuu la plecare, drumuri frante, deziluzie si neputinta. Pentru ca de doua zile nu simt si nu imi cunosc pasii care trebuie sa fie facuti si nu le vad rostul. Pentru ca nu sant singurul care gandeste asta.
Pentru ca sant parte a unei majoritati silita sa admire ceafa deasa si zambetul marsav si plin de satisfactie al unui parlamentar corupt care a mai tras o data in piept legea si tot ce reprezinta.

Un poster lipit si un cuvant irosit pentru a semnala ceea ce ramane indiscutabil una din cele mai arogante si nesabuite atitudini ale parlamentului roman la adresa mea si a celor care au ales sa traiasca in Romania sant pentru mine in acest moment mult mai importante decat orice alt demers.
Si sper ca cei care citesc aceste randuri sa procedeze in acelasi fel, cu un gest imediat si ferm pentru o reparatie pe care bunul simt o considera normala si necesara.

Am sa fiu pe final extrem de clar pentru toti cei care au binevoit sa citeasca aceste randuri.

Imi asum aceste randuri, cat si convingerile mele politice. Imi asum carentele si lipsurile presedintelui Traian Basescu, sant unul din cei care si l-au dorit presedinte. Imi asum insuccesele sale, imi asum drumul trasat de domnia sa in 2004, imi asum entuziasmul si ideea de bine, sinceritate si schimbare pe care a reusit sa mi-o insufle pentru prima data un politician roman.

Si vreau sa am parte de aceasta alegere pana in 2009. Pentru ca legea si Constitutia acestei tari nu indica nici cel mai mic motiv pentru suspendarea sa, iar toate afirmatiile si argumentele semnalate de diversii doritori de debarcare prezidentiala nu sant nimic altceva decat ineptii si exprimari puerile, acuzatii ce de altfel au fost demontate de o Curte Constitutionala care ar fi trebuit sa fie si sa ramana posesoarea verdictului final.
Ziua de 19 aprilie 2007 ar fi trebuit sa reprezinte simpla formalitate de acceptare a unei decizii care semnala si certifica absurditatea unor acuzatii. Nimic mai mult.
Si vreau sa am in continuare posibilitatea democratica de a ma insela si de imi trai dezamagirile pe baza propriilor alegeri, facute dupa un set de reguli cunoscute si aplicabile tuturor.
E tarziu si mi-as dori sa am mai multe raspunsuri si mai multe alegeri. Si as vrea sa nu fi trait 19 aprilie. Pentru ca mi-a reamintit imaginea salii de asteptare unde frica de schimbare asteapta cuminte sa ii vina randul.

Ce saptamana buna… Te rog, fa-te comod, aprinde o tigara sau fa-ti un ceai si urmareste-ma. Am pierdut 15.000 de euro. De fapt ti-am pierdut 15.000 de euro. Erau banii tai, urma sa termin un album cu ei. Nu urma sa imi cumpar nici chitari nici brichete nici seria 6, urma sa termin un album.
Sa imi cer scuze? Nu ar fi corect ci mai degraba ipocrizie curata. Am avut tot timpul grija de banii tai, i-am investit cu intelepciune si atunci cand nu ai mai binevoit sa participi activ sau planurile mele de viitor nu corespundeau cu prezentul tau auster am hotarat sa pun eu. Bani. Si energie. Si multa inima. Pentru ceea ce ne reprezinta pe amandoi. Eu ca lautar tu ca ascultator.
Si am pus si in albumul asta mult din tot ce am enumerat mai sus. Si m-am bucurat impreuna cu cei care au ramas in jurul Urmei ca vom vedea albumul asta dus la bun sfarsit. Evident ca ne bucuram si pentru noi, da in mare parte eram bucurosi ca o sa fii tu multumit. Multumit ca nu ti-ai asociat numele cu ceva care intr-un final sa ajunga sa nu te reprezinte.
De la primul pas si prima alegere m-am straduit sa iti placa sa rostesti uRMa. Sa vezi intr-adevar o farama de om in spatele plasticului si a celofanului care imbraca un album in zilele noastre. Pana saptamana trecuta reusisem. Sa nu calc in batatura doar de dragul existentei. Si eram gata sa mai las o urma. Da’ asta-i viata. C’est la vie c’est la hardcore. Ti-am pierdut banii.

I-am avut si i-am pierdut, si de ma intrebi sau imi ceri sa iti explic nu sant multe de spus. Mai precis ieri erau si astazi nu mai sant, nu are rost sa mai insisti, la randul meu am ramas si eu fara raspunsuri doar cu cateva constatari reci. Realitatea de astazi e mai saraca cu cateva mii. Ca in bancul ala celebru despre romani…una s-a stricat si pe cealalta am pierdut-o.

Si m-am gandit sa te deranjez sa iti spun. Stiu ca nu te intereseaza momentele neplacute si ai vrea sa impartim numai lucruri frumoase, dar astazi e important sa vorbim despre bani.
E important sa vorbim despre ei. Sa ne lamurim si sa cadem la intelegere asupra unui aspect.
Mie imi plac banii. Banii de un anumit fel, facuti intr-un anumit mod. Si cu banii aia sa fac anumite lucruri. Si tie iti plac, hai fa-mi pe plac si recunoaste zambind strengareste, desi te arati profund dezinteresat de aspectul financiar al problemei, la urma urmei tu m-ai obligat in permanenta la cheltuieli mai mari. Cerand in permanenta mai mult, mai bine si cat mai nou. Sa nu imi spui ca nu stiai ca in majoritatea cazurilor de pret coerent si axat pe bun simt ‘’mai mult’’ inseamna si ‘’mai scump’’. Sa nu imi faci asta ca imi frangi inimoara si imi schimb parerile despre tine, mai draga.

Prin urmare acum ne aflam in situatia in care eu ti-am comunicat o pierdere, care te afecteaza cat se poate de direct. Ai putea sa ma tragi la raspundere, desi nu ai facut nimic pentru banutii pierduti. Si cateodata iti place sa tragi atat de mult la raspundere si sa iti dai cu parerea incat uiti copilareste ca nu ai prea umblat cu mistria in casutza mea. Sau ai putea sa imi trimiti mesajele alea frumoase cu cat de mult iti pare rau, ca suferi, ca vrei si astepti. Si speri sa fac eu mai mult si mai bine si sa ne bucuram amandoi. Sa nu te superi acum, iubire, doar ai facut-o si in trecut si nu te-a suparat asa mult sa o faci. M-ai asistat de pe tusa, cu calm si ne-am asumat reusita amandoi. Cu mult drag.
Mai poti sa faci ceva. Sa dai din umeri, dezinteresat, spunand ca la urma urmei nu e problema ta. Tu esti oricum la punctul final al calatoriei, tu ar trebui sa contezi doar ca ascultator-cumparator si sa ti se puna in brate produse pe care sa le cumperi sau nu. Ce tot atata vorbarie si garagatza despre cum si cand se face muzichia. Sa ti se arate odata pe taraba albumul respectiv, o sa il cantaresti din priviri si o sa decizi daca il vrei sau nu.
Poti face si asta, dar tare ma indoiesc ca la final o sa iti recunosti si absenta din timpul calatoriei. N-ai facut-o nici la primele albume, nu o sa faci nici acum. Pentru tine destinatia atinsa a insemnat mai tot timpul si asumarea perioadei de constructie la care nu ai binevoit sa participi.

Prin urmare, prietene ce ne facem? Continuam asa cum am inceput si aplaudam amandoi frenetic la un final pe care sa il construiesc de unul singur sau pui manutza si faci si tu ceva, ca sincer mi-ar prinde bine o vacanta mica. Si ma gandeam daca tot ne tragem de sireturi si stim asa de bine cum, cand si unde ar trebui procedat poate bagi si tu manutza in portofelul tau elegant si participi activ la albumul asta de greatest hits, iti jur cu mana pe sufletul meu negru de investitor alb ca nu l-am botezat eu asa, au fost unii care l-au ascultat.

Acuma sa nu ma intelegi gresit, tu poti sa faci cum vrei si sa nu consideri textul asta vreun santaj emotional prin care eu ca un dibace si iscusit actionar manipulator, slavit sa-mi fie numele, caut sa imi majorez capitalul. Doamne feri, vream doar sa iti spun cum stau lucrurile si sa te anunt ca atunci cand evident, precum lumina zilei, voi termina acest album pe care stii ca o sa il duc oricum la bun sfarsit, te rog eu sa tii cont si de mortar, nisip, bataturi si alte nimicuri care s-au format pe drum. Nu de alta, da’ daca ne intalnim iar doar la final sa taiem panglicutza si sa spargem sticlutze de sampanie, sa moara pechinezu’ de la zece daca nu santem repetitivi. Si redundanti, mai draga.

Si ma gandeam sa cultivam ineditul si sa incercam si noi ceva mai nou sa nu ne plictisim si indureram reciproc. Ia gandeste-te tu cu calm si cu inteligenta aia care iese din criticile si analizele matale cum reusim Noi sa terminam albumul asta. Sa presupunem ca ne mai trebuie 15.000. Si crede-ma daca ii gasesti tu, iti dau tie forfecutza si iti tin si panglicutza s-o tai cu spor.
Acuma la cum te stiu sigur imi scrii si imi spui ce trebuie facut, numa’ ca sa nu ne asociem cu trecutul nu foarte glorios poate te incluzi si pe tine in planurile marete de viitor. Hai te rog eu de dragul schimbarii si a diversitatii incearca macar odata sa dai inainte sa primesti.

If you give you begin to live.

p.s Si la toata suma sa adaugi si pretul unei brichete S.T Dupont Ligne 2, ca undeva saptamana trecuta asa suparat eram de pierderea banutilor pentru album ca am ajuns intr-un bar sa analizez situatia inmuiat in alcool si colac peste pupaza mi-am ratacit si bricheta preferata, de am majorat definitiv pagubele suferite intr-o singura saptamana. Daca faci si asta, statueta mica de la mine o sa ai, negresit.

p.p.s Imi pare rau ca am/ti-am pierdut banii. Imi pare rau ca felul meu de a fi si convingerile mele de interior au facut ca banii astia sa se evaporeze in fata ochisorilor mei mari si jur cat se poate de blanzi. Si textul asta, pe cravata mea de fost pioner, e doar pentru tine, care te stii si te recunosti in el. Pentru cei care nu se recunosc, o sa revin mai tarziu, cu vorbe si fapte diferite, acuma ma duc sa beau o cafea, insotit de o cutie mica de chibrituri, pastele masii de treaba si de bar ca tare dor mi-e de cling-clang Dupontului meu.
Suparat sant Doamne eu, incat m-am hotarat sa imi iau o bricheta si mai scumpa… sa fiu in control.
Cling, clang, here I come.

Am ajuns la ultima suta de metri a unei calatorii lungi care parea a nu se sfarsi curand.
Mai sant multe detalii ce trebuie asumate in viitorul imediat dar cert e faptul ca acest album se apropie cu pasi repezi de clipa in care voi bea un pahar de vin rosu insotit de albumul la care lucrez de aproape doi ani.
Sant constient ca decizia de a face public astazi primul extras de single/videoclip al acestui nou album in contextul actual imi poate periclita investitia facuta in ultimele luni dar intr-un mod democratic am decis sa ma supun unei majoritati care a oferit cu entuziasm atat de mult pentru crearea acestui material video.

Marti 15 mai 2007.

In aproximativ 10 minute primul single de pe Trend off va deveni public si am convenit impreuna cu cei care au muncit din greu in ultimele luni pentru acest album ca primul anunt sa fie postat in cadrul acestui forum.
Va multumesc pentru rabdare si sper ca in cel mai scurt timp sa fiti posesorii de drept al unui material in care Urma a construit cu mult respect la adresa celor care au interactionat cu munca sa.
Si sper ca acest album sa fie bine primit pentru ca stiu ca toti cei care sant parte din el merita aceasta recompensa.

In numele Urmei si a tuturor persoanelor care au venit cu inima deschisa in cadrul acestui proiect va adresez urmatoarea invitatie:

www.gontz.com/urma.html

O zi buna si vizionare placuta.

Intentia mea era alta. Vream sa postez un mesaj prin care sa anunt finalul unei asteptari nedorite de ambele parti.
Din pacate ochii mi-au gresit si au citit din nou. Neadavaruri si jigniri aruncate cu usurinta, care desi se repeta cu insistenta dor si deranjeaza de fiecare data.
In ultimul an am auzit zeci de scenarii, care de care mai mistic si mai incarcat de intentii ascunse. Am auzit tot felul de povesti prin care amanarea acestui album constituie un gest deliberat si constient pentru sporirea interesului si a potentialului castig. Am auzit cum ca nu m-ar interesa in nici un fel cei care au sustinut prin prezenta si eforturile lor Urma pana in acest moment si consider de fapt acest album, cat si munca si existenta Urmei un simplu moft al muschilor mei.
Mi s-a spus si mi se spune in mod repetat ca imi tratez publicul cu lipsa de respect, nefacand anuntul oficial pe care il STIE dar il asteapta toata lumea.
Mi s-au spus multe in ultimul an si cu siguranta se vor mai spune multe.

As putea opri tot acum.Sa elimin neadevarul prezentand faptele. Sa iti vorbesc pret de o ora si apoi sa te vad rusinat si nedumerit de toate ofensele si neadevarurile pe care le-ai pus icoana in convingerile tale.
Prefer sa tac si sa las timpul sa iti deschida ochii, pentru simplu fapt ca adevarul are o mare calitate, e in cele din urma inevitabil.

Astazi e o zi importanta. Pentru mine, pentru cei care mai sant acolo si citindu-ti vorbele, cu siguranta si pentru tine. Prin urmare, fii bun si urmareste un mic Timeline pe care ar trebui sa il stii.

7 septembrie 2003

Incalcasem primul gentlemen's agreement din istoria Urmei, mai precis un concert ce trebuia sustinut la Green Hours pentru a recompensa spatiul oferit pentru repetitii.
Singurul lucru ramas la acea vreme in urma Urmei si a unei prietenii spontane ce se dorea a fi de durata era un cd intr-un plic alb ce avea scris cu un marker verde doua cuvinte.

Nomad Rhymes.

Am putea spune ca Urma murise la nastere, dar de fapt isi pierduse parintii. Sau cel putin unii dintre ei. Prin urmare nimeni nu dorea editarea unui album orfan, neinsotiti de creatorii sai si evident a urmat un an dificil pentru a duce la bun sfarsit un proiect pentru care am renuntat la un stil de viata ce imi ocupase ultimii ani.
Ceva ce ar fi putut fi extrem de usor si placut, tinand cont ca albumul in forma sa finala nu a suferit nici o modificare din luna martie 2003, s-a transformat intr-o calatorie dificila si solitara pentru a ajunge la o destinatie ce a fost apoi atribuita cu asurinta ca un castig si un efort comun. Mi s-a spus atunci in repetate randuri din partea unor oameni ce au stat apoi in primul rand la concertele Urmei ca efortul depus nu se merita si ducerea acestui album la bun sfarsit e o misiune imposibila.

Multumita vapoarelor de croaziera si a programului infernal suferit in cei patru ani petrecuti pe mare pentru educarea rabdarii personala cat si tuturor produselor electrocasnice vandute in acea perioada am reusit sa ma tin pe linia de plutire.
Si am dus acel album la bun sfarsit, restul fiind cunoscut chiar si de tine.

7 septembrie 2004

Copilul nomad se dovedise a fi unul deosebit. Reusise in pofida tuturor pronosticurilor si eforturilor depuse in mod sustinut de prieteni sa isi aduca parintii impreuna. Urma sustinuse cel de al doilea concert din existenta sa, la Stufstock si in trei zile urma sa corecteze acea promisiune neonorata, mai precis urma sa cante intr-un Green Hours plin la refuz cu oameni care stiau deja pe de rost cantecele unei trupe ce nu cantase live dacat de doua ori.

7 septembrie 2005

Ma aflam in Freiburg, Germania pus in fata unei alegeri ce reprezinta si acum doar o amintie neplacuta. Urma sa aleg intre parasirea proiectului numit Urma sau decizia de a trece cu vederea gestul unui prieten ce promisese sa nu mai vanda niciodata. Trecusera 9 zile de la una din cele mai rusinoase zile din existenta mea si un al doilea gentlemen's agreement incalcat cu usurinta in pofida vointei mele.

Doi oameni isi exprimasera dorinta cu cateva luni de zile inainte ca Urma sa cante la nunta lor. Am spus da, un da in care am crezut si pe care l-am respectat pana in ultimul ceas, ca respect la adresa unor oameni care au considerat Urma atat de importanta si au onorat-o cu aceasta invitatie.
Doi oameni care au construit o scena si au adus un echipament special urmand indicatiile si necesarul Urmei intr-un satuc din muntii aflati in preajma Brasovului. Si mult mai important decat eforturile lor materiale era bucuria ca vor asculta Urma in prima zi a unei vieti si a unui drum comun.
Si pana in acest moment pentru mine ramane una din cele mai frumoase invitatii si forme de respect adresate Urmei de-a lungul existentei sale.


Din pacate lucrurile un urmat un alt drum si o alta finalitate si ma vad nevoit sa multumesc inca odata formatiei Blazzaj care a facut un efort considerabil deplasandu-se 16 ore intre doua concerte, scutindu-ma astfel de o operatiune mai putin placuta, aceea de a imi pune mana in ghips pentru a scuza intr-un fel neonorarea unui angajament si turnura neplacuta a evenimentelor.
Consolarea sau mai bine spus salvarea situatiei a fost oferita de muzicienii din Blazzaj ce au oferit unul din cele mai bune concerte la care am asistat vreodata si au reusit sa faca fericiti doi oameni care de altfel au fost ulterior la multe concerte al Urmei, cu inima deschisa si fara resentimente, in primul rand .
Alaturi de tine, daca vrei sa ii mentionam din nou pe cei care merita.

7 septembrie 2006

Un album orfan. Din nou. Doua imprumuturi bancare, consistente. Doua demersuri financiare purtand o singura semnatura si o singura responsabilitate pentru a duce la bun sfarsit ceva ce ar fi trebui sa fie un efort comun. Din nou.
Primul era pentru a achita consecintele unei zile in care am avut doua accidente majore in decursul a trei ore, ultimul fiind finalizat cu o paguba ce urma sa imi goleasca buzunarele si sa imi modifice drastic stilul de viata in urmatoarele luni. Al doilea era pentru a respecta un gentlemen's agreement facut in Germania, o responsabilitate comuna sustinuta din nou doar de un singur nume. Din nou.

Intr-un mod complet ironic, in dimineata zilei accidentului, intr-un restaurant din Timisoara imi anuntasem colegii ca intentionez sa parasesc Urma pentru o perioada nedefinita, pentru o perioada de liniste si calm de care aveam nevoie.
Consider si acum evenimentele din aceea zi blestemata ca o palma data cu intelepciune amara de cineva de sus care mi-a reamintit ca nu exista drumuri usoare si lucrurile trebuie duse pana la capat, fara abandon in fata greutatilor intampinate in drum. O exprimare de genul '' crezi ca situatia in care te afli e neplacuta? te inseli amarnic, zambeste, in cateva ore va fi de zece ori mai greu..'' Si zarurile au fost aruncate.

La urma urmei, imposibilul e rostit in majoritatea cazurilor de cei nu au incercat niciodata transformarea sa.
Intr-un moment in care cautam relativ disperat liniste si putina odihna lucrurile au devenit brusc mult mai complicate si greu de purtat pe umeri. Aveam de ales in a termina definitiv o calatorie in care am pus mult suflet sau a accepta situatia data si a merge mai departe, intr- un context care se anunta imposibil.

Cu tot ghinionul exagerat oferit de aceea zi consider in continuare ca am avut parte si de un mare noroc. Norocul de a lua hotararea potrivita. De a continua si de a duce la bun sfarsit o calatorie si un album asteptat de publicul Urmei.
Alegere ce sta la baza zilei de astazi, capitolul lucruri placute. Recitind astazi textul scris la o zi dupa acel accident nu imi ramane decat sa zambesc amar pentru naivitatea convingerilor mele din aceea zi si pentru increderea oferita neconditionat prietenilor si colegilor mei. Si sper ca in timp sa imi ramana doar amintirea placuta a unei zile in care eram convins sa santem toti pentru unul si unul pentru toti, ca o trupa veritabila ce se probeaza prin prisma unui moment dificil.
Ca o trupa veritabila in cadrul careia greutatile si momentele dificile sant distribuite in mod egal cu momentele placute si pline de succes. Ca o trupa vertabila in care nu exista brusc soferi responsabili si pasageri implicati involuntar intr-un incident neplacut. Ca un grup de prieteni in care datoria si castigul sant privite cu aceiasi responsabilitate. Cu acelasi entuziasm.
Privind in urma multumesc celui de sus, jos sau cum vrei sa il numesti, care a avut grija ca in acea noapte nimeni sa nu fie ranit in nici un fel. Si spun asta deoarece, in afara situatiei inexplicabile in care nimanui nu i-a fost atins nici macar un fir de par, cu 50 de metri inaintea curbei in care a avut loc accidentul i-am fixat centura de siguranta lui Costin, care dormea in dreapta mea. Lucru pe care refuz in continuare sa mi-l explic ca o pura coincidenta.

7 septembrie 2007

370 de zile de la ultima mea prezenta in fata publicului interesat de grupul numit Urma.
370 de zile in care am muncit literalmente in fiecare zi pentru realizarea unui album numit Trend off.
370 de zile in care am sperat in fiecare zi ca urmatoarea va fi ziua in care voi termina si voi putea sa beau un pahar de vin in cinstea noului album semnat Urma.
370 de zile in care am batut la zeci de usi si am facut anticamera a zeci de birouri in cautarea unei modalitati de a duce acest album la bun sfarsit fara compromisuri.
Si de fiecare data mi s-a raspuns cu acelasi ton condescendent cu care am fost tratat in 2003, datorita disparitiei din cadrul prezentelor live. Si am continuat sa bat la usi inchise pana s-a deschis una care a inteles ideea de Urma. Ca urma ce trebuie sa ramana.

Si seara, in liniste la cafea, cand faceam bilantul usilor la care mi se spunea ca e imposbil si ar trebui sa renunt la ideea lansarii acestui album in forma dorita, iti citeam mailurile si mesajele in care imi spuneai cum ar trebui sa imi tratez publicul. Cu respect. Si imi explicai pas cu pas cum ar trebui sa procedez in urmatorul demers.

Nu am ce sa iti spun si nimeni nu iti datoreaza nimic.
Crezi ca stii adevarul dar esti complet in afara lui. Crezi ca faci un bine dar de fapt afirmatiile si comportamentul tau nu au facut altceva decat sa prelungeasca si sa amane aparitia acestui album. Crezi ca Tu cunosti Urma dar de fapt nu ai facut nimic altceva decat sa zgarii la suprafata si sa admiri o rana deschisa.

A trebuit sa te suport, sa te inteleg si sa te scuz pana astazi. Pentru ca stiu ca timpul va lamuri ce nu a lamurit la timp. Si nu ma intereseaza ca nu vei descoperi adevarul in prezenta mea sau prin prisma vorbelor mele.
Ma linisteste gandul ca intr-o buna zi o sa realizezi cat de goale si lipsite de adevar ti-au fost gandurile.

7 septembrie 2007.

Tin in mana albumul Trend off. In forma sa finala, un pachet audio/vizual pe care pot scrie cinstit Fara compromisuri.
Un album imbracat de o haina la care s-a muncit pe branci pentru a onora asteptarile celor care ne-au urmat in ultimii ani. Un pachet si un produs care sper sa aduca multa bucurie celor care il asteapta, ca si tine.
Ar fi trebuit sa stii ca imi doream acest album finalizat cu aceiasi nerabdare. Ar fi trebuit sa stii ca nu exista nici o intentie ascunsa sau marketing diabolic in constructia acestui album, pentru ca ai urmat Urma in majoritatea concertelor sale si stii ca nu am urmarit banii niicodata.
Ar fi trebuit sa stii dar probabil ai uitat. Sper sa iti reamintesti, in momentele de liniste de care sper sa ai parte alaturi de acest material pe care sustii ca il astepti de atata vreme.

Si sper din toata inima sa iti placa si sa te reprezinte, pentru ca eu o sa ii suport consecintele exact pana in septembrie 2014.
Si odata ce o sa il tii in mana, sper sa imi gasesc linistea si sa imi pot privi intr-o buna zi chitara fara sila, pentru un cantec nou.

Un lucru stiu cu siguranta, cunoscatorule. Odata ce o sa vad acest album in rafturi, o sa am in sfarsit parte de ceva ce am fost lipsit in totalitate in ultimele patru luni.
O cafea si o tigara.
Acum o sa ma autopedepsesc cu un ceai, pentru a imi readuce aminte ca mai am de lucru.
Dar cafeaua e aproape.

Freiburg, 21 octombrie 2007.
In urma cu un an ma aflam aici asteptand prima auditie a noului album in forma sa finala.
Era 14 octombrie mai precis si speram ca acest album sa ajunga la cei interesati cat mai curand. A trecut ceva vreme si albumul inca nu este disponibil, contrar intereselor mele sau ale celor care asteapta de mai mult de un an de zile acest nou album semnat Urma.

La un an distanta, in orasul in care am trait probabil cele mai negre clipe din intreaga mea existenta, atat in plan personal cat si in plan profesional nu imi ramane decat sa rostesc cuvinte celebre si sa le dau dreptate.

Digging' in the dirt, to find the places we got hurt........

Din ce in ce mai mult ma intreb daca a meritat. Daca am meritat. Daca se merita.
Time will tell. Sper ca la momentul dat sa fiu suficient de intelept incat sa ii inteleg raspunsul.

Am ajuns din urma si ziua in care pot oferi ceva ce mi-a fost cerut cu insistenta in ultimul an. O data. Un termen. Un numar.
Cifre ce vor indica data exacta a lansarii albumului Trend off. Pentru unii celelalte detalii fiind neimportante

Luni 10 decembrie 2007, orele 20.00

Am ales numarul 10. Si am ales decembrie, gandindu-ma la momente ce au fost apoi interpretate de public ca inceputul unei existente firesti a proiectului devenit grup numit Urma.
Am ales decembrie si am ales 10 cu gandul la cei trei ani de cand am hotarat sa cantam din nou, numindu-ne Urma, pe o scena undeva in Calea Victoriei, cantand cantece parte din Nomad Rhymes dar in care am oferit si o piesa cu un refren nou.

,,Forget the friend who lied and breathe with arms wide open one more time''

Lansand un album care fusese finalizat cu mai mult de un an si jumatate in urma.
Si am tinut bratele larg deschise in ultimii trei ani, martori imi sant urmele lasate din 10 Decembrie 2004 si pana acum.

Luni 10 Decembrie 2007, la doua sute de metri distanta de locul in care in urma cu trei ani am inceput o existenta fireasca de grup, Urma isi va lansa noul album.
Unele lucruri au ramas neschimbate, altele s-au schimbat de la inceputul Urmei si pana acum, de aceea am ales aceasta data ca simbol al unui circuit/situatie/stare de fapt in care Urma a ajuns in acelasi punct din care plecase acum trei ani.
Si cand spun ca unele lucruri nu au suferit transformari, sant in deplinatatea facultatilor mintale, gandindu-ma la cum am construit picatura cu picatura ceva aflat intr-o situatie si un context definit de multi binevoitori Imposibil.
Si cu siguranta acest album nou se va afla in mainile dumneavoastra si datorita experientei dobandite in timpul complicatiilor si eforturilor depuse pentru a oferi albumul Nomad Rhymes.

Intr-un final e simplu, pe 10 Decembrie multi dintre voi vor tine un album nou in mana pentru acelasi motiv pentru care cineva a continuat sa creada intr-un proiect acustic ce nu era dorit de nimeni in 2003.

Un proiect ce deranja componente, destine si cariere intr-un circuit muzical in care pe scena se aflau muzicieni ce pledau pentru comunicare si experiment in arta,urmand ca in culise sa trateze intregul fenomen ca pe o simpla intrecere sportiva in care fiecare artist trebuie sa performeze in cadrul clubului sau.
Am deranjat, lipsiti de cea mai mica intentie, oameni si cluburi muzicale cu aceasta joaca numita Urma si o mare parte din obstacolele create pe parcursul calatoriei noastre au survenit, paradoxal, din partea unor oameni ce intr-un mod lipsit de rusine si bun simt pledeaza pentru binele muzicii romanesti. Binele muzicii romanesti care Trebuie musai sa nu intersecteze cu binele personal, atunci optiunile fiind un pic diferite.

Recunosc ca in ultimele luni am avut intentia de a suna anumite persoane si de a le intreba senin: De ce? Pentru ce? Ce bine suprem ar oferi neaparitia acestui album sau eventual disparitia titulaturii numita Urma, cu ajutorul eforturilor depuse de dumnealor?
Pentru ca in desele moemente in care am fost martor al unor magarii si intrigi lipsite de cea mai mica si elementara frica de divinitate mi-am pus aceasta intrebare:

Ar fi fost mai buna muzica, romaneasca sau nu, fara ideea de Urma? Fara albumele pentru care am muncit atat de mult in ultimii ani? E atat de mare deranjul pe care l-am creat pur si simplu cantand, cu placere si responsabilitate in ultimii trei ani?

Is it fair?

Ar trebui sa fie fair. Pentru ca mi-am asumat de la bun inceput , din martie 2003, un teren de joaca neprietenos si dificil, in care sortii de reusita au fost mai tot timpul potrivnici. Un context in care a trebuit sa imi joc rolul de baiat de bani-gata si sa imi asum plata consumatiilor din cafenele, a conversatiilor telefonice pe sistemul bip si a mereu vesnicei formulari vrem mult X, dar nu vrem sa dam nimic din Y.

Pentru a ajunge la acest album pe care el sau ea il pot considera neimportant. Care vor spune probabil ca are o grafica neimplinita sau nu stiu ce clip politic ce nu vibreaza identic cu simtamintele lui/ei. Posibil, dar intr-un final totul se rezuma la punctul in care putem spune cu mana pe inima ca am facut tot ce era posibil.

Am facut tot ce era posibil ca acest album sa ajunga la o normalitate pe care unii o vor urca in sezational sau arunca in derizoriu. Am lucrat la acest album cu gandul si ideea de a crea o emotie si un fior si atunci cand doar degetele si privirea vor interactiona cu noul album. Si am dorit ca cel care a ales Urma sa se simta multumit si implinit cu alegerea facuta.

Poti asocia multe lucruri cu noul material, dar in nici un caz The easy way.
Iar ceea ce mi se pare trist si dezolant in actualitatea peisajului muzical romanesc e ca pentru a ajunge la normalitatea acestui album si la implinirea unui lucru indiscutabil bun si pozitiv, ca intentie, a trebuit sa fac slalom printre curve. Din 2003.

In numele ideii de Urma si a muzicienilor care si-au adaugat, alaturi de eforturi si sacrificii, si o parte din inima in cadrul acestui proiect de-a lungul vremii, imi cer scuze ca nu am reusit sa va oferim acest album la timpul potrivit sau mai bine zis ceva mai grabnic.

Imi cer scuze si sper ca acest material sa reprezinte pentru unii din voi pretul corect al unei asteptari de durata.

Auditie placuta.

Urma din zori

de Mircea Toma

B-24-FUN Februarie 2007


"Acum,pentru voi,am sa-mi amintesc mai ales de Urma.Nu faceti eforturi daca n-ati fost la Vama intre cei cateva sute de bezmetici ramasi de peste 6 ore in plaja,in fata scenei,n-aveti cum sa-i stiti.
Mai mult,nici nu exista riscul sa vi se mai intample.Urma au fost un fenomen dada : au existat exact cat timp au cantat.Stati asa,n-a fost un obisnuit jam-session,o imprivizatie.
A fost un proiect al unui grup de 4 muzicieni care au pregatit cu migala un produs fascinant.O capodopera pe care au azvarlit-o cu generozitate inspre rasaritul soarelui de Vama.
Am sa folosesc cuvantul extaz si,imediatdupa,ca sa nu ma taxati de patetism,am sa-i evoc pe cei cativa vilegiaturisti care n-au avut nici o treaba cu megaconcertul rock,oameni care au venit la mare pentru bai de soare si de mare si care tocmai se trezisera si misunau cu prosopul pe umar si cu periuta de dinti in mana cand au dat de imaginea surrealista a unor transportati in Nirvana.
Voci,flaut,chitari reci,percutie.Lumina.N-a ramas nici o urma vizuala,nici un profesionist din zecile de operatori tv care au inregistrat concertul noaptea n-a avut inspiratia sa stea pana la rasarit.
A ramas un singur produs.Nomad rhymes,cd-ul Urma.Un produs in care personalitatile celor 4 s-au topit,si-au cedat identitatile,genialitatile,ego-urile,muzicii.Irepetabil.Mai tare ca iarba.Singur ca un glont in ploaie.
A se asculta la rasarit.



Albumul de pe urmă

de Matei Florian

Dilema Veche, ianuarie 2008


În general, cînd se cîntă prohodul nu e tocmai un motiv de veselie. E foarte bine că unii ciobani văd treaba asta ca pe o nuntă şi e de-a dreptul splendid că manualul de română ne învaţă cu acest prilej sensul ascuns şi definiţiile subtile ale alegoriei. Chestia e că eu unul aş băga mîna-n foc că cea mioriţă cu lîna plăviţa n-a reuşit s-o îmbrobodească pe măicuţa bătrînă cu brîul de lînă şi că, pînă la urmă, tanti asta s-a prins şi ea că ceva nu e în regulă şi că nu degeaba cad atîtea stele la nunta lui fi-su. Nu zic, poate explicaţiile de felul alegoriei or fi ţinut la paşoptişti, dar în secolul nostru XXI o minciună mult mai nimerită ar fi fost să se spună că mîndrul ciobănel a plecat în Italia să taie lemne pe bani mai mulţi. În fine. Ideea e că, dacă tot se lasă cu înmormîntare, iar moartea nu e întotdeauna o nuntă, măcar prohodul să fie cîntat cum trebuie. În consecinţă, propun să ne întoarcem la oile noastre şi să ne concentrăm atenţia pe cea mai profesionistă interpretare de adio pe care o avem de ascultat la începutul acestui an, cel de-al treilea album Urma, Trend Off. Din capul locului trebuie specificat că avem de-a face cu o jelanie involuntară. La ora cînd ultimele detalii ale acestui disc erau puse la punct, Mani Gutău şi Dan Byron (vocile grupului şi principalii compozitori) se gîndeau, probabil, cum să defrişeze mai bine jungla pieţei muzicale pentru ca Urma lor să devină pregnantă. Între timp, de la acele înregistrări a trecut un an, timp suficient pentru Dan Byron nu doar pentru a-şi face bagajele şi de a părăsi cu flaut cu tot formaţia, ci şi pentru a lansa un prim disc solo intitulat Forbidden Drama. Prin plecarea lui, Trend Off a rămas un album suspendat, sedus şi abandonat de unul dintre părinţi, o mărturie a unui amor nebun pentru muzică, o bijuterie lipsită de ecou scenic, o lecţie subtilă, eficace şi, din păcate, fără urmări imediate despre cum pot fraterniza două voci distincte. Secretul Urma nu a ţinut neapărat de simplitatea elegantă a partiturii acustice. Drept dovadă, deşi rădăcinile unplugged sînt lăsate la vedere, Trend Off este departe de armonia melodică exclusiv acustică de pe Nomad Rhymes. Construit atent, lucrat cu migală, presărat cu clape şi ritmuri progresive, sacrificînd de multe ori improvizaţia magică pentru sofisticaţii mature şi emoţia spontană pentru armonii complexe, Trend Off se sprijină pe aportul a unsprezece muzicieni invitaţi pentru a suna elegant, temeinic, al naibii de serios şi de grav, într-un periplu cinematografic plin de nostalgie printre jaloanele clasice de jazz, blues, folk, progresiv sau art-rock. În bună parte, este aceeaşi călătorie pe care Urma o propune de ani buni încoace, numai că, de data asta, spaţiul atemporal este mult mai bine definit şi mai încărcat cu podoabe îndrăzneţe, iar refuzul oricărei postmodernităţi jucăuşe devine literă de lege. Nici măcar mîndria şi orgoliul de a evita orice branşare la curentele vremii (susţinute deştept şi pertinent de trupe precum Firma, Travka sau Omul cu şobolani) nu au fost suficiente pentru a certifica magia a trei albume de excepţie. (În fond şi din nefericire, nu am ajuns niciodată să ne plîngem că am fi prea influenţaţi de alternativul britanic occidental.) Nici sloganul „fără compromisuri“, afişat inclusiv în prezentarea grafică a acestui album, nu este în măsură să ţină, de unul singur, locul unei explicaţii. Dacă există ceva care să deconspire secretul alchimic legat de această formaţie – dincolo de profesionism, talent, rafinament şi inventivitate – atunci detaliul acesta trebuie căutat în relaţia specială, inconfundabilă şi aproape vrăjitorească dintre vocile lui Mani Gutău şi Dan Byron. Aici, în dialogul fertil creat între timbrul senzual şi profund al lui Mani şi explozia de vibraţie înaltă a lui Byron, s-a jucat o bună parte din istoria celor trei albume Urma. Începînd din 2008, această legătură fantastică şi prea puţin întîlnită în muzicile noastre a luat sfîrşit. Nu ne rămîne, aşadar, decît să-i ascultăm prohodul şi să ne gîndim, dacă nu la „Mioriţa“, atunci la o grabnică înviere. Istoria a dovedit că se poate.


Scriu acest text cu muzica de curcubeu in fundal, multumesc Radiohead. Acestea au fost articolele de inceput si sfarsit a Urmei. Primul si ultimul, la o distanta de aproape patru ani in care regasesc elemente comune ca nefiinta, deces, prohod, disparitie si albume care au ramas in urma.

Pacat. Pe care de altfel Mircea Toma sau Matei Florian nu il au, fiind doi oameni care au fost tot timpul deschisi cu inima catre noi. Vina ramane celor care au plecat si celor care au ramas in urma unor cantece. Probabil o sa va ntrebati ce anume din aceste recenzii, extrem de generoase, poate deranja la aceasta ora tarzie..

Urma la care am muncit in ultimii ani vorbeste de viata si posibilitati, de bucurie si suferinta, de zambet si prietenie, de oameni si neoameni, de inima si vise. De refugii si despartire, de tot ce doare si e viu. Viu ca idee, perceptie, imagine, amintire. Niciodata nefiresc, niciodata mort. Lucrurile moarte nu pot vorbi, iar eu cred ca Urma a vorbit si vorbeste si astazi.

Din pacate in ultimii ani am auzit atat de des, aproape ciclic, de urma care nu mai exista iar zvonurile si scenariile lasate in urma sant atat de diverse incat pana si eu as fi confuz de informatia oferita. Iar autorii acestor articole au avut din pacate acces la informatia ce putea fi definita ca provenind dintr-o sursa absolut sigura.
A plecat x, nu a plecat, a fost dat afara, etcetera etcetera. Si indiferent cat de mult am incercat sa pastrez gunoiul departe de urma la care am muncit atat de mult in ultimii ani, se pare ca zvonul are felul sau unic si eficient de promovare.

Mi-ar fi placut ca recenziile albumelor Urma sa vorbeasca mai mult de muzica si mai putin de decor, din pacate cu fiecare noua recenzie continutul muzical e mai putin important si informatia care primeaza si trebuie sa fie tratata ca atare e subiectul care, sa recunoastem, e destul de seducator ca stire.

Din fericire nu la asta m-am gandit atunci cand m-am oferit sa imi tatuez urmatorii opt ani din viata cu urmarile acestui album. Nu la asta, in nic un caz la asta. Nu la asta m-am gandit acum aproape cinci ani, in Cluj, in timp ce sustrageam aproape ilegal un vibrafon din dotarea Conservatorului cu ajutorului unui aro-taxi ce era destinat transportului de canapele sau acum un an cand am devenit un client regulat al institutiilor bancare din Romania.
Nu, in nici un caz, am vrut sa impun un standard si sa continui o poveste, nu sa concep un nou subiect pentru emisiunile lui Mircea Radu.
Ramane ca timpul sa spele pacatele celor ce mi-au implicat numele si munca in asemenea evenimente, din pacate prietenul care te-a vandut in mod repetat nu ti-a fost niciodata prieten. Si numai prietenii se iarta, restul se uita.

Un om care isi consuma toata energia pentru a-si anunta plecarea, retragerea sau abandonul nu a inteles inca detaliul cel mai important in viata. Venirea si plecarea se fac discret, conteaza mai mult impresia pe care o faci in timpul vizitei.
Iar eforturile considerabile pe care le-am observat in ultimul an nu spun decat un singur lucru, valabil mai in toate relatiile umane, la un moment dat exista oameni care parasesc si unii care raman in urma.
Si daca lucrul respectiv a insemnat ceva pentru tine ultimul lucru la care te gandesti sant anunturile. Comunicatele, clarificarile si explicatiile.

Exista totusi un moment cand pot intelege acest demers si aceasta pasiune pentru relatiile publice. Ai suferit anterior, ai fost indepartat de langa cineva care iti era drag, poate pe nedrept, ai fost dat afara din ceea ce considerai propriul camin. Si felul in care ai fost lasat in urma te schimba incet, pas cu pas si devii ceea ce te lupti mai toata viata sa nu devii. Un om rau. Care face tot posibilul sa nu mai ramana in urma, sedus si abandonat. Niciodata. Chiar cu pretul abandonului propriu.

Pentru unii important e doar ce s-a intamplat intre acest prim si ultim articol. Chiar si pentru unul ca mine, de exemplu.
Intre aceste articole am cunoscut cu ajutorul unei chitari si al unor cuvinte oameni, buni sau rai si am facut ceea ce mi-a placut cel mai mult in viata de cand am luat prima chitara in brate. Am cantat.
Si am crezut in urme care raman si am crezut in urme care schimba. Si am muncit cu greu si uneori prea des singur pentru ceea ce a insemnat si inseamna astazi Urma.

Iar intentiile mele raman a fi povestite in timp de albumele si concertele lasate in urma. Sau nu.

Din pacate a sosit vremea in care trebuie sa repet ceea ce spun neintamplator ultimele cuvinte rostite pe acest ultim album.

It's obvious I don't belong.

Si am obosit sa repet ca muzica nu vorbeste de locul unu si locul doi, de cel mai bun si cel mai rau, de competitii si premii. De topuri si tot ce e de top.
Pentru mine muzica va ramane mereu the perfect spot, in care cel mai mare premiu e cantecul pe care intr-o buna zi il arunci in lume si reuseste sa spuna ce nu ai fi putut face cu alte o mie de cuvinte sau gesturi.


Multumesc pentru ultimii ani si sper sa aveti parte de muzica buna, neaparat vie, for all those September days.

Numai bine

Undeva in luna mai a anului trecut mi-am impus sa imi beau prima cafea si sa imi savurez urmatoarea tigara atunci cand un album numit Trend off se va afla in forma sa finala in mainile celor care il meritau. Mi-am construit ca orice cafengiu inrait un decor viitor in care urma sa imi sarbatoresc pariul castigat cu mine insumi pus in fata unei situatii relativ imposibile. Decorul era relativ usor de imaginat, o tigara buna Davidoff si o cafea mare cu lapte in compania muzicii pentru care am riscat mai mult decat as fi crezut initial.

Astazi am putea spune ca mi-am dus rolul la bun sfarsit. Sau la sfarsit pur si simplu. Decorul e putin diferit. Tocmai am asistat la un concert de tango compus din doua chitari acustice si un bandoneon, am prestat conform unui destoinic inginer de sunet si acum astept intr-un bar pustiu ca ultimii musterii sa plece acasa, pentru a imi inchide seara.

Momentele de glorie de acasa nu se potrivesc cu cele din targ. Dar pot fi mai pline de viata decat ti le-ai fi desenat initial.
Ascult o piesa care imi spune Stay or Leave, imi savurez prima cafea alaturi de o tigara light de imprumut dupa aproape un an si asist un barman care isi face tacticos stocul.
Ma bucur de o piesa facuta undeva la zeci de mii de kilometri distanta de un domn pe care probabil nu il voi cunoaste niciodata. Si totusi mi-a turnat cafeaua in ceasca, mi-a aprins tigara si binevoieste sa imi stea in preajma pana inchidem cortina si plecam usurel spre casa.
As putea sa fredonez usurel ....A lonely pub....
Decorul e acelasi. Dar eu nu mai sant la el.
Noapte buna.

Winston Churchill sustinea ca primul mare socialist a fost Cristofor Columb. Nu stia unde merge, unde e si facea totul pe banii statului.
Cu zambetul pe buze consider aceasta comparatie extrem de potrivita pentru multi din muzicienii din Romania contemporana, si da, ma refer la cei care s-au desemnat simboluri ale noului val.

Mai exact nu stiu unde merg, unde sant si fac mai totul pe banii prietenilor.
Probabil organismul lor nu tolereaza imprumutul si asimileaza doar donatia.

Pentru prietenii mei scumpi si dragi:

Talentul nu scuza lenea si autosuficienta. Statutul de muzician nu e cu nimic mai deosebit decat al oricarui intreprinzator, pornind de la premisa comuna a unor oameni ce doresc sa isi implineasca visele.
Dincolo de poezia si neintelegerea construita ca forma de marketing, un album sau un demers artistic e un vis ca oricare altul, de aici pana in Timbuktu.
Decat sa te vaicaresti la televizor si sa faci pe victima sistemului ticalosit mult mai rentabil e sa pui osul al treaba, si sa scoti putini banutzi din buzunar pentru a arata ca iti respecti publicul oferindu-le un produs complet.
Acum am sa inchei cum am vazut ca e la moda acum pe forumuri atunci cand ipocrizia sta sa iti rupa nasturii de la camashutza

Peace da.

Din nou tango.
Din nou bandoneon si corzi de nylon.
E un sentiment de bine in ceea ce imi ocupa timpul in ultima vreme.
Raising the bar. The Real Live Experience. Behind the stage.

Getting friendly with the bartender.

Un ospatar mi-a spus astazi ca seman leit cu unul de la Urma, o trupa pe care o asculta de zor prietena lui. Mi-a spus sa stau linistit, seman numai fizic, ala cica ar fi un arogant nenorocit care face muzica pentru fete.
Am facut un slalom elegant si i-am spus ca respectivul ma enerveaza si pe mine si comparatia de altfel.
Dar i-am recunoscut sincer ca si prietena mea asculta de zor aceiasi muzica.
A zambit complice si a dat pe gura porumbelul cel mai alb. " Am auzit ca s-au certat de la bani. Asa ca mult nu mai tine. Da i-am cumparat de la Carturesti ultimu' album. Si arata bine, dom'le, bine de tot.''

Au plecat musterii, tre' sa strang.
Noapte buna.

''Bartender, please
Fill my glass for me
The wine you gave Jesus
That set him free
After three days in the ground.''

I'm not Jesus. But I can be The Judas Collector. Am o colectie vasta, plina de exponate veritabile, cu holograma, fiecare cu povestea sa. Probabil singura colectie din lume in care iti doresti ca exponatele sa fie cat mai putine la numar.

Nu sant singurul colectionar. Sant atat de constient de numeroasele colectii aflate in jurul meu incat zi de zi ma straduisc sa nu ajung la randul meu exponatul unui fost prieten.
Colectia mea are un mare dezavantaj. Nu e e un hobby, nu m-am straduit nicicand sa imi intre in proprietate, dar refuz sa inchid formularele de inscriere. Tot ce-i viu include mai devreme sau mai tarziu un Iuda binevoitor care poposeste nestingherit in amintirile tale.
Zambind, cu manuta pe punguta de bani/interese, plin de bune intentii si mereu declarand plin de patos ca va fi ultimul care va rupe randurile. La nevoie.

In urma cu aproape doi ani, am derapat dintr-o prietenie pe care o credeam pe viata. Am lovit o masina, de doua ori intr-o noapte si am dat frau liber unor evenimente care m-au transformat peste noapte intr-un colectionar important. Al unor clisee anoste de telenovela biblica.

''Nu am condus noi. Nu platim.'' End of story.

Nu ai cum sa negociezi o prietenie sau loialitatea unui prieten. Nu ai cum sa o impui, trasata coerent si atent in cadrul unui contract pe care sa il vanturi in fata ochilor la nevoie. Ar fi absurd. There's no magic inside contracts.

So my collection awaits new models. Come on in, stay a while, from time to time I will remove your dust and maybe share some time together at a cup of coffee. Or wine.
Feel yourself at home, use my toothbrush, play with my toys and do not forget to say out loud how time will never change the cards on the table. That piece of cold wood you call heart.

I will take good care of you. You know me. We will crash together someday and I will set you free. Unharmed, just because I care.
Loyalty and friendship do not require manuals, son. They come together with your skin and bones. And telling everyone you did not know is just too low for my collection's standard.
I think it's time to move you in the backroom. Even Judas needs some self-esteem.

Time to collect cables again, I am a collector after all.
Tango is gentle but requires cleaning.
Noapte buna.

Are 20 de anishori, e vesel, energic si bun la suflet. Asteapta cu sarea pe mana sa ciocnim tequilla pe care EL vrea sa o dea din prietenie si entuziasm. E trecut evident de miezul noptii si am incheiat un concert de 4 ore cu Ada Milea.

Victor e student la cinematografie si are o viata plina sau goala in fatza lui. Eu as paria pe una plina, desi nu depinde de mine.
L-am invitat pe acest domn sa conceapa uramtorul videoclip pe care intentionez sa il includ in munca numita Trend off. M-a vazut vorbind cu Oleg Mutu, un vechi prieten care ar fi trebuit sa semneze acest clip, un domn talentat devenit peste noapte celebru cu un film ce trateaza o poveste ce ar fi putut fi la fel de bine intamplarea mamei mele.
E mirat, surprins si extrem de entuziast la o asemenea invitatie si deja viseaza scenarii si povesti prin care sa isi prezinte povestea. Clipul. Filmul. Debutul lui in ceea ce a ales sa faca.

Nu pariez decat pe caii norocosi, nu am rezerve, nici temeri.
Un pusti vesel numit Victor se pregateste sa faca un clip mare.
Wanna bet?

Niste domni, numiti Catalin Mocan, Andras Kovacs, Dominic Czergo, Sorin Erhan, Mihai Iordache si Eugen Nutescu mi-au facut un bine. M-au asezat frumushel pe scena lor si mi-au readus aminte de cabluri, chitari, saxofoane, tobe, bas, fum si oameni, mai ales oameni care intamplator sau nu impart acelasi gand cu tine.
Le multumesc pe aceasta cale si proaspat iesit de la naftalina trebuie sa recunosc ca seara de 8 martie 2008 ramane ziua in care am fost pret de cateva refrene bune un membru Kumm.

We are sharing the same party, si cred ca asta a fost gandul serii.
O seara cu aroma de Cluj si muzica buna, cu oameni veseli si chitari acustice care s-au imprietenit pe final.

Multumesc.

Brasov, Bistro de'l Arte

Unul din barurile atat de frumoase si primitoare incat iti doresti sa fii tu proprietarul care sa isi intampine clientii dimineata cu o cafea mare si un croissant fierbinte.
Astazi e o zi mare pentru mine si cu siguranta pentru multi din cei ce vor citi aceste randuri. Astazi, 10 martie 2008, in acest bistro pierdut in inma Brasovului alaturi de trei viitori parteneri am pus bazele unui parteneriat cultural care are toate sansele sa reprezinte primul pas descris de Dave Matthews.

Un proiect cultural de anvergura desfasurat in unul din cele mai frumoase spatii existente in Romania, un proiect care isi propune sa regenereze un spatiu cultural cu ajutorul unor proiecte artistice in cautare de spatiu. Idei frumoase ce nu si-au gasit inca caminul.

Un proiect adresat oamenilor normali, indiferent de etnie si apartenenta, un parteneriat cultural creat pentru a se dezvolta intr-o Romanie asaltata de proiecte adresate exclusiv minoritatilor si claselor defavorizate.

Sortit esecului, vor spune unii la vazul acestui text, cata vreme nu se afla strecurat vreun rom, surdo-mut sau copil orfan in cadrul prezentarii acestui proiect cu greu se va putrea concepe un buget pentru o functionare optima, tinand cont ca vorbim de un eveniment de o marime considerabila.

As putea sa va dau dreptate, dar tin sa va contrazic prin ceea ce va urma in viitorul nu foarte indepartat. Intr-un context in care lipsa spatiilor culturale si a evenimentelor artistice dezvoltate in spatii pregatite tehnic la un nivel profesional se pot numara pe degetele unui ciung ce cerseste in Piata Universitatii cred ca e timpul sa privim in jur, la spatii extrem de primitoare si prietenoase care se sting incet incet transformandu-se in muzee ce nu au parte de nici cel mai mic trafic.

Am ales Brasovul deoarece miza e sa demonstram ca putem resuscita cultural un oras cu o istorie aparte dar din pacate cu un prezent susceptibil de inactivitate. Brasovul poate fi mai mult decat Cerbul de Aur si trebuie reintegrat in circuitul artistilor care iau orasele cu asalt unul dupa altul pentru a isi prezenta creatiile.
Va fi bine si mai ales va fi frumos sa vad artisti ce vor avea conditii de exprimare la cel mai inalt nivel. Iar decorul...

Va spun doar atat, 600 de ani de istorie va vor primi cu bratele deschise pentru un sir de evenimente in care ne-am propus sa promovam normalitatea.

E timpul sa ma indrept spre casa, ma asteapta vreo trei ore de condus si probabil inca vreo doua cafele dar sentimentul de bine din aceasta seara trebuia exprimat ca atare.

La urma urmei vorbim de 600 de ani care vor intineri peste noapte.
Ce as putea cere mai mult?

Noapte buna.

Talentat, apreciat, adorat etc.
Autor al unuia dintre cele mai bune unplugged-uri din istoria muzicii alternative. Un show unic facut dupa o pauza de aproape trei ani.

Layne Staley.

Un artist fragil care a ars firesc pana la capat.
Dupa trei saptamani de putrefactie in propriul apartament a fost recunoscut dupa fisa dentara si declarat oficial mort. Cam la atat s-a rezumat respectul publicului sau.
Omul canta Down in a hole de multa vreme dar probabil nu a fost suficient de convingator.
Ma intreb de ce.. ascultandu-l acum, ma intreb cum poti fi mai clar in exprimare.
Probabil un artist exista atat timp cat isi respecta publicul, si nu viceversa.

Noapte buna.